Două povestioare cu dl Lupa

Daniel Săuca
Am scris deja de respectul pe care-l port celui care a fost ziaristul Ioan Lupa Crișan. Am rămas apropiați și după „episodul” de la „Gazeta de Duminică” (poate voi scrie cândva mai în detaliu), așa că, de-a lungul anilor, mi-a povestit și întâmplări din viața personală. Una dintre ele am mai scris-o, dar acum pot să dezvălui și identitatea „făptuitorului”. Așa cum se știe, Ioan Lupa Crișan a scris mulți ani la „Năzuința”, organul de presă al partidului comunist în Sălaj. Chiar dacă unii au încercat să „fardeze” acea perioadă, pentru mine e clar că atunci nu s-a putut face presă în adevăratul sens al cuvântului, ziariștii nefiind altceva decât unelte ale Partidului (și Securității), și aproape nimic altceva. Ei bine, imediat după Revoluție (sau ce-o fi fost atunci), Ioan Lupa Crișan mi-a povestit că într-o zi a mers în baie, în fața oglinzii, și s-a scuipat! Mă întreb și acum: oare câți dintre cei care au slujit hidra comunisto-securistă au făcut un asemenea gest, în intimitate? În orice caz, după decembrie 1989 Ioan Lupa Crișan a încercat, și a reușit, într-o bună măsură, să redea demnitatea profesiei de jurnalist în Sălaj. Nu intru aici în amănunte (probabil, și din acest motiv ar cam trebui să mă apuc de o istorie a presei locale care să cuprindă și perioada postdecembristă). A doua povestioară cu Ioan Lupa Crișan m-a tulburat. Nu cu mulți ani în urmă mi s-a confesat cam așa: „Mi-am pierdut o viață citind cărți!” Fiind și eu un împătimit al lecturii, al cititului, o asemenea zicere nu avea cum să nu mă tulbure. Zădărnicia vieții? Neîmplinirea și din perspectiva cunoașterii? Chiar îți irosești viața citind cărți? Să fi fost doar o zicere spusă la supărare? Cine știe. Oricum, atunci nu am „dezvoltat subiectul”. Acum vi-l spun și vouă, ca o posibilă meditație în acest sfârșit de săptămână întunecat. Îl putem lumina măcar parțial, zic eu, și prin meditație asupra lucrurilor care contează. Chiar dacă, la scara istoriei, viața unui om deseori nu e nici măcar un punct.